București, 20 aprilie 2023.
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), ProPark și Fundația OMV Petrom lansează „Verde pentru viitor“, un program de finanțare pentru conservarea biodiversității în Parcurile Naționale și Naturale din România. Grantul nerambursabil din ediția pilot 2023 în valoare de 800.000 de euro va fi investit anul acesta în Parcul Natural Vânători Neamț (PNVNT).
În perioada aprilie 2023 – martie 2024, Asociația de Ecoturism din România (AER) în parteneriat cu Administrația PNVNT, unitate cu personalitate juridică a RNP-Romsilva, Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice, Asociația Mioritics, cu susținerea Fundației OMV Petrom, a Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile și Fundației ProPark, vor colabora pentru a oferi un model de conservare a biodiversității prin procese naturale și de dezvoltare durabilă, prin educație și ecoturism.
Aici se va dezvolta infrastructura de vizitare specifică unui parc natural. Prin reamenajarea expoziției interioare a centrului de vizitare, creșterea eficienței energetice a clădirii centrului de vizitare, amenajarea unei zone recreaționale, refacerea și extinderea punții ce asigură o vedere panoramică asupra țarcului de aclimatizare pentru zimbri, refacerea a 3 trasee de drumeție turistică montană se va mări gradul de atractivitate și sustenabilitate al Parcului.
De-a lungul unui an va fi creat un plan de monitorizare a mamiferelor sălbatice, inclusiv a zimbrilor, urmat de un studiu privind aspectele legate de interacțiunea zimbrilor cu celelalte mamifere sălbatice și cu habitatele specifice zonei. Planul va îmbunătăți managementul ariei protejate, în vederea menținerii biodiversității prin conservarea speciilor și ecosistemelor cheie – păduri, pajiști și prevenirii conflictelor om-faună.
Pentru asigurarea durabilității ariei naturale, educația de mediu în comunitățile din apropierea Parcului reprezintă o necesitate. Astfel, va fi creată o rețea de educatori pentru natură care va sprijini inițiativele de conservare desfășurate de Administrația PNVNT prin programe de educație dedicate copiilor și tinerilor din comunitățile învecinate. Printre activități se numără și realizarea de kituri de educație ecologică, poteci tematice și organizarea de activități în cadrul programului „Săptămâna Verde“.
Parcurile Naționale și Naturale sunt refugii importante pentru specii și habitate periclitate sau amenințate de activități umane, cu un rol critic în ciclul carbonului.
Parcul Natural Vânători Neamț (PNVNT) situat în NE județului Neamț are o suprafață de 30.631 hectare, a fost înființat în 1999, fiind declarat arie protejată în 2000. Este recunoscut pentru conservarea biodiversității și peisajelor, protejarea moștenirii naturale, spirituale și culturale a zonei, gospodărirea durabilă a pădurilor, reintroducerea marilor erbivore sălbatice dispărute din fauna României, promovarea ecoturismului și dezvoltarea durabilă a comunităților locale.
Biodiversitatea Parcului este remarcabilă, urmare a faptului că cca 80% din suprafață este acoperită de păduri, fiind prezente și suprafețe de pajiști importante pentru biodiversitate. Acest parc natural este unul deosebit, fapt confirmat prin mai multe certificate și recunoașteri oficiale: aici s-au reintrodus zimbri în libertate, pentru prima dată în România, s-au obținut, la nivel național, primele certificate FSC pentru management forestier durabil, parcul a fost menționat ca sit natural cu valoare spirituală („sacred natural site“) de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), „Peisajul cultural monahal Vânători Neamț“ a fost înscris ca singurul sit mixt (natural și cultural) în lista indicativă a României pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. PNVNT a fost recunoscut de către Ministerul Turismului ca parte esențială a destinației ecoturistice „Ținutul Zimbrului“ și, din această postură, a fost nominalizat în Top 100 Destinații Durabile (Sustainable Destinations).
Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație, mediu și sănătate.
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare.
ProPark Fundația pentru Arii Protejate a fost înființată în 2008 pentru a găsi soluții la problemele legate de sistemul de arii protejate din România și pentru a răspunde acestor provocări prin programe de profesionalizare. Propark este principalul furnizor de instruire pentru arii protejate și conservare în România, având în același timp un rol activ în rețelele europene și mondiale care își propun să dezvolte capacitatea profesională și organizațională a celor ce lucrează în arii protejate și conservare, implicit prin proiecte, consultanță și mentoring.