București, 17 septembrie - Prin cea de-a doua ediție a fondului de finanțare „Azi. Împreună.”, Fundația OMV Petrom continuă să sprijine organizații care dezvoltă soluții concrete în domeniile sănătății timpurii, educației timpurii și biodiversității.
Astfel, câștigătorii acestei ediții – asociațiile Necuvinte, Parentis și Fundația Leul Albastru sunt sprijinite pentru implementarea proiectelor de sănătate timpurie, iar asociațiile All Grow și Edu Act dezvoltă proiecte de educație timpurie în comunități vulnerabile. Asociația pentru Managementul Ecosistemelor, Asociația Carpaterra și fundațiile Worldskills și Mihai Eminescu Trust sunt susținute pentru a implementa programe în domeniul conservării biodiversității.
Accesați pagina dedicată de pe site-ul Fundației OMV Petrom, aici, pentru mai multe detalii despre proiectele selectate.
„Cele 9 proiecte câștigătoare ale fondului «Azi. Împreună.» au impact direct în comunități, pun bazele unor schimbări durabile și contribuie la consolidarea unei rețele locale de implicare. Mulțumesc membrilor juriului pentru contribuția lor esențială la identificarea proiectelor cu cel mai mare potențial de a produce schimbări pozitive în comunitățile din România,” - a declarat Steven van Groningen, Președintele Consiliului Director, Fundația OMV Petrom.
Juriul ediției a II-a a fost format din cinci reprezentanți ai societății civile, ai mediului de afaceri și ai media: Alina Sava, Suzana Dobre, Melania Medeleanu, Ștefan Buciuc și Amalia Fodor.
Alina Sava este specialist senior în educație la biroul Grupului Băncii Mondiale din România, cu peste 25 de ani de experiență în proiectarea, implementarea și evaluarea politicilor și programelor educaționale. Suzana Dobre, președinta Romanian-American Foundation, are o vastă experiență în sectorul non-profit ce include poziții de conducere în organizații neguvernamentale și consultanță pentru instituții europene în domeniul managementului granturilor. Melania Medeleanu, co-fondator al Asociației Zi de Bine, este expertă în comunicare cu sens, storytelling empatic și mobilizare socială, și a construit de-a lungul anilor punți între oameni care au nevoie de ajutor și cei care îl pot oferi. Ștefan Buciuc este CEO al BCR Social Finance, programul creat de Fundația Erste, Erste Group și BCR pentru a sprijini antreprenorii și educația din România, și președintele Let’s Do It, Romania!, cea mai amplă mișcare de voluntariat din România. Amalia Fodor, directorul executiv al Fundației OMV Petrom, are o experiență solidă în management și comunicare corporativă, și activează, din 2012, în domeniul nonprofit, poziție din care a implementat proiecte naționale în educație, sănătate, mediu și cultură.
Proiectele sunt implementate în Mun. București și alte 16 județe (Argeș, Bihor, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Iași, Mehedinți, Prahova, Sibiu și Vâlcea).