Finanțare: 1.500.000 lei
Scop: Sprijinirea organizațiilor mici și medii din România care desfășoară proiecte aliniate cu direcțiile strategice ale Fundației OMV Petrom.
Intervenție: Finanțarea proiectelor cu durate de implementare de 4-12 luni, prin grant-uri cu valori între 40.000-250.000 lei per proiect.
Documente: Găsești informații complete despre cum să aplici, până când și ce documente îți vor fi necesare în Ghidul fondului de finanțare.
Fundația OMV Petrom lansează fondul de finanțare „Azi. Împreună.”, deschis organizațiilor non-profit mici și medii din România care activează în comunități defavorizate și care gestionează proiecte de educație timpurie, sănătate timpurie sau conservare a biodiversității.
Fundația oferă, astfel, finanțări totale de 1.500.000 lei. Organizațiile pot aplica în perioada 19 iunie - 24 iulie, urmând ca proiectele câștigătoare să fie anunțate nu mai târziu de 30 octombrie. Fundația OMV Petrom va evalua proiectele în parteneriat cu Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) și alături de un juriu extern.
Aplicațiile se trimit exclusiv online, folosind platforma FDSC.
Pot aplica pentru finanțare organizații neguvernamentale și non-profit, cu naționalitate română și care au dobândit personalitate juridică cu minimum 2 ani înaintea depunerii propunerii de proiect, conform hotărârii de înființare.
În plus, sunt eligibile acele ONG-uri care au cel puțin un proiect derulat în domeniul/domeniile pentru care solicită finanțare, cu rezultate concrete și demonstrabile, care arată transparență în raportarea rezultatelor programatice, care au avut bugete de maxim 5 milioane lei în anul financiar anterior (2024, conform bilanțului depus la ANAF), și care nu implementează deja, la momentul lansării fondului, proiecte cu finanțare mai mare de 50.000 Lei de la Fundația OMV Petrom.
Sunt eligibile acele proiecte care corespund priorităților de investiție ale Fundației OMV Petrom, care prezintă elemente de noutate și sunt de sine stătătoare (prin intermediul acestui fond nefiind posibilă finanțarea unor ediții separate ale unui proiect deja lansat și nici continuarea unor proiecte similare implementate anterior de alte organizații), și pentru care Fundația OMV Petrom este propusă ca unic finanțator al proiectului.
O organizație poate depune câte un proiect pentru fiecare dintre cele trei direcții/niveluri de finanțare din cadrul Fondului. Pentru claritate, numărul maxim de aplicații pe care le poate trimite o organizație este de trei, câte una pentru fiecare direcție a Fondului, nefiind permisă depunerea a două sau mai multe cereri care vizează aceeași direcție strategică. Totuși, o organizație va putea beneficia de o singură finanțare în cadrul acestui apel de proiecte, astfel că doar una dintre cererile depuse va putea fi desemnată câștigătoare, respectiv cea care obține punctajul cel mai mare conform evaluării.
IMPORTANT: Această pagină include doar o parte din condițiile pe care trebuie să le îndeplinească organizațiile interesate. Consultă Ghidul fondului de finanțare pentru lista completă a criteriilor de eligibilitate pentru organizații, proiecte și costuri, precum și pentru detalii despre beneficiarii și tipurile de intervenții pe care le vizăm.
Pentru prima ediție a fondului de finanțare, bugetul total este de 1.500.000 lei și include 3 niveluri de finanțare:
Pentru fiecare nivel de finanțare, Fundația OMV Petrom poate selecta proiecte câștigătoare din una sau din toate cele trei direcții strategice (sănătate, educație, biodiversitate), de asemenea neexistând obligația ca Fundația să aloce finanțare pe fiecare direcție sau nivel de finanțare.
Data lansării fondului de finanțare este 19 iunie 2025. Data limită pentru trimiterea formularelor de aplicare și a anexelor este de 24 iulie 2025, ora 17:00.
19 iunie - 24 iulie |
Înscrierea proiectelor |
3 iulie |
Webinar pentru organizațiile interesate să aplice |
25 iulie - 1 octombrie |
Evaluarea și selecția proiectelor |
2 - 24 octombrie |
Pre-contractare și semnarea contractelor de sponsorizare |
27 - 30 octombrie |
Anunțarea proiectelor câștigătoare |
Fundația OMV Petrom va evalua proiectele în parteneriat cu FDSC și alături de un juriu din care fac parte Adelina Dabu (Head of Public Affairs, Confederația Patronală Concordia), Luiza Domnișoru (Head of Communication, Revolut CEE Region), Amalia Fodor (Director Executiv, Fundația OMV Petrom), Alina Kasprovschi (Director Executiv, Fundația Comunitară București) și Oana Zamfir (jurnalist, Digi FM).
IMPORTANT: Cererea de finanțare se completează și se trimite exclusiv online, accesând platforma FDSC. Nu vor fi luate în considerare cererile nefinalizate, care nu sunt însoțite de toate anexele și declarațiile obligatorii, cele care includ anexe în alte formate decât cele proprii Fundației OMV Petrom și cele trimise pe alte canale de comunicare. Fundația OMV Petrom nu va solicita eventualele documente lipsă ori incomplete după încheierea perioadei de aplicare.
Trimiterea unei cereri de finanțare presupune crearea unui cont unic al organizației, pe platforma FDSC. (Aplicanții deja înregistrați pe platformă pot folosi contul existent.) Consultați ghidul platformei online FDSC, pentru recomandări și instrucțiuni specifice.
O solicitare de finanțare, trimisă exclusiv prin intermediul paginii web a FDSC, va avea completate toate câmpurile obligatorii din cererea online de finanțare și va include toate documentele și anexele listate mai jos, după cum urmează:
Doar aplicațiile validate și trimise vor trece în etapa de evaluare. (În contul organizațional de pe platforma FDSC, acestea vor avea statusul „Cerere de finanțare validată”.) Recomandăm completarea cererii fără utilizarea diacriticelor.
Vom prezenta în detaliu prioritățile fondului de finanțare în cadrul webinar-ului programat pentru data 3 iulie 2025. Te poți înscrie pentru a participa completând formularul de aici, nu mai târziu de 1 iulie, ora 17:00. Doar persoanele înscrise se vor putea alătura webinar-ului; link-ul de conectare va fi trimis pe adresele de email furnizate.
De asemenea, în perioada aferentă înscrierii de proiecte (19 iunie - 24 iulie), poți contacta echipa Fundației trimițând întrebările la adresa azi.impreuna@fundatiaomvpetrom.com. Vom răspunde, în maximum 3 zile lucrătoare, doar acelor întrebări care nu sunt deja clarificate în acest ghid.
Descarcă
Aplicațiile se trimit exclusiv online, accesând platforma FDSC.